Enervarea

Enervarea seamănă în mare măsură cu o alergie ­cronică.
La început, o provoacă doar un număr restrâns de situaţii, dar, dacă întârziem să ne luptăm cu înclinarea noastră spre mânie, sfera posibilelor motive se poate extinde asupra tuturor aspectelor vieții noastre.
Cu cât ne enervăm mai des, cu atât mai obsesivă devine necesitatea de a ne descărca enervarea pe cineva sau ceva.
Totuşi, e important să ţinem minte că nu se poate scăpa de emoţiile negative pur şi simplu exteriorizându-le în permanență și fără discernământ.
Enervarea se ascunde şi va aştepta doar momentul potrivit ca, prinzând puteri noi, să se facă simţită de toată lumea.
Obişnuinţa de a-ţi vărsa mereu nervii are o influen­ţă cât se poate de negativă asupra relaţiilor noastre cu cei din jur şi mai ales asupra relaţiilor noastre cu copiii.
Se știe că Educatorul enervat nu educă, ci doar enervează .
Părintele aflat într-o stare de acest fel îşi poate atinge, pe termen scurt, scopul; to­tuşi, el imprimă în sufletul de copil un model ­vi­cios de comportament emoţional.
Înainte de a intra în luptă cu această deprindere, ­trebuie neapărat înţeleasă natura ei.
Aşadar, ce trebuie să ştim de­spre enervare? Cartea de faţă, al cărei autor este unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi ortodocşi din Rusia, ne oferă explicaţii clare şi sfaturi practice pentru lupta cu această patimă – una dintre cele mai distructive pentru relaţiile familiale şi sociale şi pentru întreaga noastră viaţă duhovnicească, dacă ar fi să luăm seama la mărturia din Pateric: Mâniosul, chiar de ar învia vreun mort, nu e primit la Dumnezeu.